Barack Obama și Starea Națiunii. Principalele puncte ale discursului din Congres susținut de liderul american

Barack Obama și Starea Națiunii. Principalele puncte ale discursului din Congres susținut de liderul american
Publicat: 13/02/2013, 10:51
Actualizat: 03/07/2013, 20:42

Bugetul, modificările climatice și situația Coreei de Nord s-au aflat, între altele, printre principalele puncte abordate de președintele american Barack Obama în discursul despre Starea Națiunii susținut marți seara în Congresul Statelor Unite, relatează AFP, potrivit MEDIAFAX.

BUGET

Președintele american a apreciat că a lăsa să intre în vigoare tăieri bugetare drastice constituie „o idee cu adevărat proastă” și i-a îndemnat pe congresmeni să adopte o „abordare echilibrată” în vederea reducerii deficitului. Aceste tăieri „ne vor încetini cu siguranță relansarea economică și ne vor costa sute de mii de locuri de muncă”.

ARMAMENT

„Fiecare dintre aceste propuneri merită să fie adoptată de către Congres. Dacă vreți să votați împotrivă, este opțiunea dumneavoastră. Dar aceste propuneri merită să fie adoptate”.

După atacul armat de la Newtown, „peste 1.000 de aniversări, de înmânări de diplome și de sărbătoriri au fost îndoliate de glonțul unei arme”.

Victimele armelor de foc „merită o lege. Gabby Giffords merită o lege. Familiile din Newtown merită o lege. Familiile din Aurora merită o lege”.

MODIFICĂRI CLIMATICE

„Voi ordona Cabinetului meu să îmi prezinte textele pe care le putem adopta, acum și în viitor, în vederea reducerii poluării, pregătirii comunităților noastre pentru consecințele modificărilor climatice și accelerării tranziției către mai multe surse de energie regenerabilă”.

Președintele american a stabilit „un nou obiectiv al Americii, și anume să reducă cu jumătate energia consumată în casele și întreprinderile noastre în decursul următorilor 20 de ani”.

MIGRARE

Barack Obama a îndemnat Congresul să adopte o lege „globală” de reformare a sistemului imigrației „în lunile viitoare”.

„Economia noastră este mai puternică atunci când exploatăm talentele și ingeniozitatea unor imigranți plini de speranță”. Această reformă va necesita „o securitate solidă a frontierelor”, dar este necesar ca ea să ofere „o cale” către cetățenie.

ARSENALUL NUCLEAR

Președintele american și-a anunțat intenția de a negocia cu Rusia o reducere suplimentară a arsenalului nuclear după adoptarea Tratatului START de dezarmare nucleară între cele două țări, la sfârșitul lui 2010.

„Vom angaja negocieri cu Rusia pentru a obține reduceri suplimentare ale arsenalelor noastre nucleare”.

IRAN

„Liderii iranieni trebuie să admită că acum a venit vremea (găsirii) unei soluții diplomatice, deoarece o coaliție este unită în a le cere să își îndeplinească obligațiile” internaționale.

COREEA DE NORD

„Provocări ca cea pe care am văut-o noaptea trecută (de luni spre marți) vor izola și mai mult (Coreea de Nord), în contextul în care suntem alături de aliații noștri, ne vom consolida apărarea antirachetă și vom conduce comunitatea internațională către o acțiune fermă ca răspuns la aceste amenințări”.

AFGANISTAN

„În această (marți) seara, pot să anunț că, în cursul anului viitor, 34.000 de militari americani se vor întoarce acasă din Afgnaistan”. „În această primăvară forțele noastre vor trece la un rol de susținere, cu forțele afgane în prima linie”.

AL-QAIDA

În contextul în care organizația teroristă responsabilă de atentatele de la 11 septembrie abia dacă mai este „umbra ei înseși”, „au apărut diferite filiale Al-Qaida și grupări extremiste, începând din Peninsula Arabică și până în Africa. Amenințarea reprezentată de aceste grupări evoluează”.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un cuplu de pensionari a vândut tot și a plecat într-o croazieră în jurul lumii....
Palatul Kensington, anunț de ultimă oră despre Kate Middleton. Scenariul de care se temeau cu...
FOTO. Ilinca Vandici a făcut-o praf pe Bianca Drăgușanu! Războiul frumoaselor foste iubite de fotbaliști
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
România introduce salariul minim european în acest an. Ciolacu: Termenul este 15 noiembrie
Cum arată casa în care locuiește Zanni, câștigătorul Survivor All Stars. Vila full smart are...
Veșnic tânără! Are 74 de ani, dar arată fabulos. Mulți nu îi dau vârsta: ce...
Românii care nu vor beneficia de creşterea salariului minim
Raisa, ucisă de vărul ei! Băiatul a recunoscut ce i-a făcut! Detalii șocante
Mărturisirile cutremurătoare făcute de nepotul celor doi bătrâni din Iași, cărora le-a ars casa! „Au...
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit...
Când se va circula pe autostradă între București și Sibiu? Informații despre viitoarea autostradă a...
Donald Trump, prima conferinţă de presă după ce juriul l-a găsit vinovat în cele 34...
LEGĂTURA cu VENUS, PIERDUTĂ! De ce este aceasta importantă?
Dezvăluire BOMBĂ despre Traian Băsescu. Ce a făcut fostul președinte al României
Zece activități de 1 Iunie 2024 pentru copii și părinți. Ce puteți face în familie...
Cine e Dani, băiatul înecat în bazin! Detalii șocante
Cu ce intenții a chemat-o Gagea pe Roberta în camera roșie? Ce părere are Sebastian...
Ce a prezis Neti Sandu pentru Carmen Tănase și s-a adeverit în timp: ”De acolo...
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă:...
Țesutul cerebral înghețat a fost „readus la viață” printr-o nouă metodă
×